Ionuț Moșteanu (USR), despre candidatura lui Iohannis la șefia NATO: „Sunt zero șanse. Vrea un job european, o poziție vizibilă”
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a spus într-o intervenție pentru emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat că președintele Iohannis are zero șanse să ajungă secretar general NATO. Cu toate acestea, președintele a făcut acest anunț pentru că vizează o funcție la nivel european:
„Nu e niciun concurs. Poziția de secretar general NATO se ocupă în urma unor negocieri diplomatice complicate. Este foarte ciudat că Iohannis iese public și spune m-am înscris în cursă.
Nu este nicio cursă publică. Nu e ca și când îți depui CV-ul. Mai ales că marile puteri din NATO au anunțat că îl susțin pe Mark Rutte: SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Turcia îl susțin pe olandez.
E foarte ciudat. Cred că sunt din punctul nostru de vedere zero șanse ca Iohannis să ajungă acolo. Dânsul vrea un job european, o altă demnitate în continuare, o poziție vizibilă. Cred că își dorește asta. De asta au fost și devansate alegerile prezidențiale de anul acesta. Șansele ca Iohannis să ajungă acolo sunt zero”.