Deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului, a declarat joi, pentru B1 TV, că primarii care nu sunt din PNL și PSD sunt șantajați de cele două partide să treacă la ele dacă vor să primească bani de la Guvern.
Multe localități, a explicat acest, chiar sunt la mâna Guvernului pentru că din banii pe care-i acumulează din taxe și impozite nu-și pot acoperi nici măcar cheltuielie de funcționare, darămite să mai și facă investiții. Prin urmare, mulți edili sunt nevoiți să meargă „cu căciula-n mână la Guvern” ca să primească bani pentru proiectele necesare comunităților lor.
Numai că acordarea acestui sprijin de la Guvern e condiționat de trecerea respectivilor primari la PSD și mai ales la PNL. E o practică de-a dreptul mafiotă, a spus Moșteanu.
El a dat exemplul concret al unei investiții pe care Elena Lasconi, primărița USR din Câmpulung Muscel, n-o poate duce la îndeplinire deoarece e blocată de prefectul PNL.
Practica PNL de șantajare a primarilor a fost denunțată de USR și într-un comunicat comun cu PMP.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
„E unul dintre nenumăratele cazuri în care mai degrabă cei de la PNL, dar și cei de la PSD fac asta, merg și șantajează primarii USR sau PMP, primarii de altă culoare decât PNL sau PSD, pentru a se înscrie în PNL, contra unor bani care vin de la Guvern.
Au mers la consilieri, au mers la colega noastră Elena Lasconi (primărița USR din Câmpulung Muscel – n.r.), dar sunt și oameni curajoși, verticali, care nu se lasă cumpărați.
Însă iată că-n disperare de cauză, unii edili locali care, da, vor să facă și ei ceva pentru comunitate, și asta este normal, aleg să facă pasul ăsta și să se ducă cu căciula-n mână la Guvern. Or această stare de fapt arată cât de mare e putregaiul în sistemul actual al administrației românești, în sistemul actual de redistribuire a banilor de la centru către majoritatea unităților administrativ-teritoriale – așa se cheama pompos – comune și orașe.
Pentru că sunt foarte puține comune și orașe care se pot susține de la bugetul proptiu pe actuala schemă de redistribuire a veniturilor și majoritatea trebuie să stea cu căciula în mână la Guvern, să le dea bani pentru un pod, pentru școală, pentru un drum, pentru o confinanțare de proiect european sau, în cele mai multe cazuri din păcate, să le dea bani pentru simpla funcționare, că 70% din localitățile din România nu-și pot plăti nici cheltuielile de funcționare din veniturile pe care le fac din impozite și taxe.
Asta e realitatea și ăsta e statul mafiot pe care PSD și PNL îl perpetuează”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, pentru B1 TV.
Moșteanu a insistat apoi că practica de șantaj și racolare a primarilor e una „mafiotă”.
El a mai spus că mulți primari chiar sunt bine intenționați, dar ajung să cedeze pentru că văd că nu au altă variantă de a obține bani de la Guvern pentru proiectele lor decât să treacă la PNL sau PSD.
Ionuț Moșteanu a dat apoi un exemplu concret: Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel, vrea să refacă bulevardul principal din localitate. Proiectul a fost preluat de la fosta administrație, lucrările sunt aproape gata, dar au fost blocate de prefectul care e de la PNL.
Explicațiile pe larg au venit chiar de la primăriță, într-un clip postat recent de USR pe Facebook:
Purtătorul de cuvânt al USR a punctat apoi că, printr-o astfel de atitudine, PNL îi face rău primăriței Lasconi dar, indirect, și comunității, Practic, oamenii sunt pedepsiți pentru că au ”îndrăznit” să voteze pe altcineva decât pe un politician de la PNL.