Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, face un apel către președinții PSD și PNL să renunțe la planul de a adopta în Parlament o lege specială pentru Klaus Iohannis, prin care acesta să poată candida pentru un loc de parlamentar în timp ce încă exercită funcția de președinte al României.
În caz contrar, USR va folosi toate mijloacele legale pentru a bloca în Parlament demersul PSD-PNL.
„PNL și PSD pregătesc o lege specială pentru Klaus Iohannis. Vor să prelungească cariera politică a președintelui, care i-a trădat de atâtea ori pe români. După două mandate în care Klaus Iohannis a fost cel mai absent președinte din istoria României, PNL, cu mâna PSD, îi mai dă o șansă. Îi pregătesc lui Iohannis un loc în Parlament. Sunt patru legi electorale pe circuit la Senat, iar ei vor să depună un amendament la una dintre legi care să îi permită lui Klaus Iohannis să candideze, deși este în continuare președintele țării”, arată Ionuț Moșteanu.
Material susținut de USR