Ionuț Moșteanu, despre anularea discursului lui Zelenski: „Marii bărbați de stat s-au ascuns în birou de frica lui Șoșoacă” (VIDEO)
Anularea discursului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în Parlament i-a luat prin surprindere pe unii aleși. Ionuț Moșteanu a declarat într-o intervenție pentru emisiunea „Bună, România”, cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir că dimineață parlamentarii au fost anunțați că va avea loc un plen reunit în contextul vizitei lui Zelenski, însă ulterior au început să apară informații că discursul a fost anulat:
„Am crezut că instituțiile statului nu o să se facă de râs în halul ăsta. Acum suntem de râsul curcilor după ce marii bărbați de stat s-au ascuns în birou de frica lui Șoșoacă. Parlamentul a fost anunțat că la 17:00 că vine Zelenski să vorbească în Plen. Drept, culcat, schimbat tot programul Parlamentului, s-a mutat pe mâine ce aveam azi, vine Zelenski, faceți curat, reguli noi de acces, am votat cu toții în dimineața asta. Apoi pe la 11 a început să se audă că nu mai vine, că a amenințat Șoșoacă. Nu putem să fugim de Șoșoacă!
Statul român a arătat ca o curcă fără cap. Alfred Simonis a condus ședința de birouri permanente reunite dimineață.
Se fac niște hârtii, există niște instituții, nu este o înțelegere cu Zelenski…Mie tot nu îmi venea să cred că suntem așa de papagali, noi ca stat ca instituții am arătat incapabili. Zelenski a venit la Parlament astăzi. A avut întâlnire cu Simonis și cu Ciucă”.