Ionel Dancă (PNL): Să o pui pe primul loc pe lista la europarlamentare pe Rovana Plumb este o sfidare a bunului simț, care arată că PSD nu dorește să aducă banii europeni în țară
Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, susține că PSD își bate joc de români în această campanie electorală, deoarece a pus-o pe Rovana Plumb în fruntea listei pentru europarlamentare, deși aceasta, în caliatte de ministru al Fondurilor Europene, nu a făcut mai nimic pentru ca România să atragă bani europeni pentru investiții și dezvoltare. Să o pui pe Rovana Plumb în fruntea listei la europarlamentare, când ea nu a făcut nimic pentru atragerea de fonduri europene, este o sfidare a bunului simț, susține liberalul.
”PSD își bate joc de români în această campanie electorală ca, de altfel, în orice altă campanie de până acum. Să o pui pe primul loc pe lista de candidați la Parlamentul European pe Rovana Plumb, cel mai prost ministru al Fondurilor Europene, este o sfidare a bunului simț care arată că PSD nu dorește să aducă banii europeni în țară pentru scoli, spitale sau autostrăzi.
Din 42,6 miliarde de Euro pe care le poate primi România de la Uniunea Europeană, guvernele PSD au adus în țară mai puțin de 3% în cinci ani de guvernare și mai este doar un an din exercițiul financiar 2014 – 2020”, a scris Ionel Dancă, pe Facebook.
Și după ce că social-democrații nu au făcut mai nimic pentru atragerea de fonduri europene, mai și mint în privința asta: ”Am auzit-o pe Rovana Plumb, ministrul PSD degeaba al Fondurilor Europene, mințind cu nerușinare că a crescut rata de cheltuire a banilor europeni la 36% și că au adus în țară 15,6 miliarde de Euro. Fals, nimic mai fals! Amestecă plățile directe și fondurile de dezvoltare rurală pentru fermieri cu banii primiți automat în avans sau cu decontarea unor proiecte dinainte de 2013, unde Guvernul n-are nicio treabă, pentru a umfla rata de absorbție precum raportările comuniste privind producțiile agricole la hectar de porumb și floarea- soarelui și rapiță”.
În realitate, susține Ionel Dancă, PSD și ALDE au adus în România doar puțin peste 1 miliard de euro din cele 42,6 miliarde de euro disponibile: ”Realitatea este că dacă se scad subvențiile agricole, fondurile de dezvoltare rurală pentru fermieri, prefinanțările, proiectele decontate din 2007 – 2013 și cele ale autorităților locale liberale (adică mai mult de jumătate), care n-au nicio treabă cu ce-a făcut Guvernul, PSD și ALDE au adus în România doar puțin peste 1 miliard de Euro din cele 42,6 miliarde de Euro disponibile, adică DOAR 2,8%!!! #NimicPSD!”.
”Candidații PSD la europarlamentare se duc la Bruxelles degeaba pentru că se vede că nu-i interesează să aducă beneficiile Uniunii Europene în viața românilor. Spitalele si autostrăzile cu fonduri europene au fost pur și simplu abandonate de PSD – ALDE. Orice vot pentru PSD și ALDE în Parlamentul European este un vot pierdut pentru România”, a mai scris Ionel Dancă, pe Facebook.