Ionel Dancă: Guvernul a adoptat două hotărâri privind alegerile parlamentare. Suma de 625 de milioane de lei, alocată pentru organizarea scrutinului
Guvernul a adoptat în ședința de joi două hotărâri referitoare la organizarea alegerilor parlamentare din luna decembrie. Suma alocată desfășurării scrutinului legislativ este de 625 de milioane de lei, după cum a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, la finalul ședinței Executivului.
Ionel Dancă: 625 de milioane de lei, pentru organizarea alegerilor parlamentare
Este vorba despre ”Hotărârea privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020” și ”Hotărârea privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii, organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020”, după cum se arată într-un comunicat al Guvernului.
„În ceea ce priveşte organizarea alegerilor, au fost adoptate două hotărâri de Guvern: pentru organizarea alegerilor pentru Parlamentul României în data de 6 decembrie, respectiv hotărârea privind alocarea sumelor necesare pentru asigurarea cheltuielilor în vederea organizării alegerilor din 6 decembrie, pentru Parlamentul României, cu un buget de 625 de milioane de lei”, a precizat el, la finalul şedinţei de Guvern.
AEP a anunțat calendarul perioadei electorale aferente alegerilor parlamentare
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat recent data la care va începe perioada electorală aferentă alegerilor pentruSenat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020.
Astfel, începând din 7 octombrie se pot depune listele de candidați, iar pe 2 noiembrie se va face constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripțiile electorale din țară.
Campania electorală va începe în data de 6 noiembrie și se va încheia pe 5 decembrie, la ora 7:00.
Pe 21 noiembrie va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora, precum și a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, precum și desemnarea președinților birourilor electorale pentru votul prin corespondență și a locțiitorilor acestora.
Tot pe 21 decembrie se vor imprima buletinele de vot.
Pe 16 noiembrie, Ministerul Afacerilor externe comunică Autorității Electorale Permanente propunerile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare privind sediile secțiilor de votare din străinătate.
Pe 24 noiembrie se vor constitui birourilor electorale ale secțiilor de votare
Iar pe 3 decembrie are loc depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conținând documentele de vot prin corespondență la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondență.
Votul pentrualegerile parlamentare 2020va începe duminică6 decembrie, la ora 6:00 și se va încheia în aceeași zi, la ora 21:00.