Guvernul a aprobat proiectele privind justiția, transportul și plafoanele bugetare, pentru care își va angaja răspunderea în Parlament / Senatorii au decis deja în privința pensionării anticipate a magistraților
Guvernul PNL a aprobat, în ședința de marți seara, cele trei proiecte de lege privind modificările la Legile Justiţiei, OUG 51/2019 referitor la transportul interjudeţean de călători, respectiv legea plafoanelor bugetare şi strategia fiscal bugetară, pentru care îşi va angaja răspunderea în Parlament.
„În ședința de Guvern au fost propuse spre dezbatere și adoptare proiectele de lege pentru care Guvernul urmează să-și asume răspunderea în Parlament. Vorbim de proiectul de modificare a legilor Justiției, în sensul amânării pensionării anticipate a magistraților, despre creșterea vechimii pentru accederea la INM a magistraților și despre situațiile legate de completele de judecată din trei. Având în vedere disfucționalitățile grave care ar urma să aibă loc în actul de Justiție Guvernul urmează să-și asume răspunderea în Parlament”, a declarat Ionel Dancă, miercuri dimineață, citat de Hotnews.
Între timp, senatorii au votat în unanimitate pentru amânarea intrării în vigoare a pensionării anticipate a magistraților cu doi ani. (Detalii AICI)
Cât despre transportul interjudețean al elevilor, Dancă a precizat că soluția adoptată este aceea de a permite operatorilor care dețin licențe de transport să preia copii școlari, dar și persoane vârstnice și cu dizabilități.
Parlamentarii au termen trei zile de la angajarea răspunderii pentru depunerea unei moțiuni de cenzură, în caz contrar, proiectele se consideră adoptate și merg la președinte pentru promulgare.