Ministrul Ion Ștefan susține că, așa cum a promis la preluarea mandatului, niciun șantier din România ce este gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice „nu a fost închis”. „Ba din contră, am deschis altele noi și am făcut plăți doar acolo unde lucrările au fost verificate și executate conform contractelor semnate”, a declarat demnitarul liberal, joi seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat dacă merg șantierele, Ion Ștefan a răspuns: „Așa cum am promis la preluarea mandatului că nu vom închide niciun șantier, așa am și procedat. Niciun șantier din România gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice nu a fost închis – ba din contră, am deschis altele noi și ne-am ținut de cuvânt, și am făcut plăți doar acolo unde lucrările au fost verificate și executate conform contractelor semnate”.
Întrebat care a fost procentul de nereguli pe care le-a descoperit în primul an de mandat, ministrul Lucrărilor Publice a subliniat: „Dacă ar fi să facem o analiză matematică, numărul acestor obiective, proiecte unde au fost semnalate, unde au fost identificate nereguli s-a redus lună de lună. Dacă în prima parte a anului, când am început aceste controale, oamenii au crezut că o să dureze – cum e în România, orice minune ține trei zile – o săptămână, două trei și – vezi, Doamne! – o să renunțăm la aceste controale, noi nu am renunțat la aceste verificări în teritoriu a lucrărilor și am obținut pe parcursul anului o evoluție pozitivă în acest sens. Ce vreau să vă spun, calitatea lucrărilor a crescut lună de lună. Numărul neregulilor, ca să le spunem așa, s-a diminuat semnificativ de la o lună, la alta. Dacă inițial vorbeam de procente de 8%, 9% poate și 10% în anumite săptămâni, în anumite județe, în anumite zone, astăzi nu mai putem vorbi despre așa ceva. Acest lucru a fost constatat chiar și de Curtea de Conturi într-un control realizat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice”.
Ion Ștefan, ministru și candidat al PNL Vrancea la un post de deputat, a precizat că „Ministerul Lucrărilor Publice are astăzi, în derulare, peste 30.000 de contracte semnate. Pe diferite programe, atât pe bani europeni, cât și fonduri publice, prin CNI, prin ANL, prin ANCPI”. Întrebat ce tipuri de proiecte, el a afirmat: „Dacă vorbim despre ANL, avem mai multe tipuri de locuințe – locuințe pentru închiriere, locuințe pentru tinerii specialiști atât din învățământ, cât și din sănătate, pentru tinerii defavorizați, pentru cei ce-au fost expulzați din casele naționalizate. Sunt mai multe programe pe care Ministerul Lucrărilor Publice, prin ANL, le derulează și cred că în acest an finalizăm peste 2.000 de unități locative. Dacă am deschis subiectul despre ANL, aș vrea să vă spun că în programul nostru și intenția noastră este să realizăm în următoarea perioadă 15.000 de unități locative – 10.000 de unități locative pentru tinerii specialiști din sistemul de sănătate, sistemul de învățământ și ceilalți specialiști, și 5.000 de unități locative, apartamente, garsoniere, pentru închiriere”.