Ion Sandu, director ANM: Condiții de instalare a iernii, îndeplinite după 20 noiembrie

Ion Sandu, director ANM: Condiții de instalare a iernii, îndeplinite după 20 noiembrie
Foto: CovasnaMedia.ro

Directorul ANM, Ion Sandu, a anunțat, luni, în cadrul unei ședințe la MAI, că iarna se va instala în România după data de 20 noiembrie, precizând că, cu excepția lunii decembrie, restul lunilor de iarnă se vor încadra în normele obișnuite ale temperaturilor.

”Pe baza informațiilor de care dispunem, condițiile de instalare a iernii în România pot fi îndeplinite după 20 noiembrie. Ca să vorbim de instalarea iernii, trebuie să avem temperaturi în jurul valorii de 0 grade, ușor pozitive ziua și negative noaptea. Acest lucru se va întâmpla după data de 20 noiembrie, nu spun că ninge pe 20 noiembrie, spun că după această dată precipitațiile pot fi sub formă de zăpadă. A doua observație este că după data de 1 noiembrie nu excludem posibilitatea unui episod de ninsoare la munte. Deci nu vorbim de instalarea iernii în toată țara, dar la munte este posibil din aceleași motive logice să vină zăpadă”, a explicat directorul ANM. 

Acesta a spus că până la 1 noiembrie însă se vor înregistra temperaturi peste normele obișnuite.

”A treia observație, până la data de 1 noeimbrie, temperaturile vor fi ușor peste norme în această săptămână, peste 20 de grade. Până la 1, vom avea temperaturi maxime de 15-16, chiar 18 grade și pozitive noaptea. Nu se pot face decât aprecieri ale tendințelor. Valorile temperaturilor cu excepția lunii decembrie, când sunt ușor sub norme, adică temperaturi mai mici, ianuarie și februarie sunt foarte apropiate de norme, dar asta nu înseamnă că nu vom avea 10 zile într-o săptămână cu temperaturi de minus 15, minus 20 grade”, a conchis Ion Sandu. 

Ion Sandu: Iarna se instaleaza in Romania dupa 20 noiembrie

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`