Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, că ar fi bine ca alegerile parlamentare să fie organizate mai devreme, în luna octombrie, el apreciind că acest lucru „trebuie să se poată” din punct de vedere constituţional.
”Trebuie să se poată. Constituţia este opera oamenilor şi dacă există un consens general al partidelor este practic bine” a explicat fostul președinte al țării, potrivit Mediafax.
În plus, în opinia lui Iliescu, dacă data alegerilor ar fi fixă în România, lucrurile ar intra într-o anumită normalitate.
Premierul Victor Ponta a declarat joi seară că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, adică mai repede decât stabilit, pentru ca noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget înainte de sărbătorile de iarnă, deși a recunoscut că ar exista un mic impediment constituțional.