Ion Iliescu: Traian Băsescu ”fabulează” dacă susţine că i-ar fi propus lui Victor Ponta funcţia de premier
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru Gândul, că Traian Băsescu ”fabulează” atunci când susţine că i-ar fi propuslui Victor Ponta funcţia de premier.
„N-am avut discuţii cu Ponta pe această temă, el nu ne-a spus nimic, însă ceea ce susţine preşedintele este în totală discordanţă cu propriile lui afirmaţii – anume că nu va propune un premier din partea USL, indiferent de procentul obţinut în alegeri. El interpretează mecanic Constituţia şi susţine că va invita la Cotroceni liderii partidelor, şi nu pe cei ai unei alianţe”, a comentat Iliescu declaraţia preşedintelui Traian Băsescu.
Traian Băsescu a declarat, la emisiunea „La Taifas cu Ion Cristoiu„, de pe B1 TV, că i-a propus lui Victor Ponta funcţia de premier, președintele prezentând în acest sens stenograma discuției cu Ponta.
Anterior prezentării stenogramei, Victor Ponta declarase că Traian Băsescu minte în privinţa propunerii funcţiei de prim-ministru.
Vezi AICI fragmente din stenograma discuţiei dintre Băsescu şi Ponta