Președintele de onoare al PSD a ales #BOICOT: Ion Iliescu NU a votat la REFERENDUM

Președintele de onoare al PSD a ales #BOICOT: Ion Iliescu NU a votat la REFERENDUM

Referendumul privind familia tradiţională, promovat de Liviu Dragnea, pare să nu fi fost îmbrăţişat de toţi liderii PSD.
Preşedintele de onoare al social-democraţilor şi fondatorul partidului, Ion Iliescu, nu ar fi participat la vot, potrivit relatărilor celor de la secţia de votare de la Liceul Jean Monnet din Capitală, acolo unde fostul şef de stat obişnuia să vină la urne.

Informaţia privind absenţa lui Ion Iliescu de la vot a fost confirmată şi de sociologul Barbu Mateescu, pe contul său de Facebook.

Președintele de onoare al PSD a ales #BOICOT: Ion Iliescu NU a votat la REFERENDUM

De asemenea, nici fostul preşedinte al social-democraţilor Victor Ponta, trecut acum la Pro România, nu a participat la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie.

Prezenţa la votul de la referendum a fost una extrem de scăzută. Deşi secţiile au fost deschise şi sâmbătă, până duminică la ora 19.00 votaseră doar 18,87% dintre românii cu drept de vot, adică 3.450.189 de persoane, potrivit datelor Biroului Electoral Central.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”