Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat la RFI că Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat „cum trebuie” procesul lui Adrian Năstase, în care acesta era acuzat de dare de mită, apreciind că decizia finală este cea corectă.
Fostul premier și toți ceilalți inculpați, fostul său consilier Ristea Priboi și fostul șef al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu, au fost achitați joi în dosarul Mătușa Tamara.
„Credeam că justiţia o să judece cum trebuie. Cel mai supărător lucru este această tracasare în justiţie a lui Năstase. Altminteri, cred că oamenii au judecat cum trebuie. Faptul că unii sunt dezamăgiţi, asta e o notă a caracterului şi calităţii lor”, declară fostul şef al statului.
Direcția Generală Anticorupție a anunțat că va contesta decizia judecătorilor de la ÎCCJ.