Fostul președinte Ion Iliescu a criticat decizia lui Victor Ponta de a îl numi pe Ioan Rus ministrul al Internelor. Iliescu a declarat, luni, că a fost mirat de propunerea lui Ponta în momentul în care aceasta a fost făcută, lucru pe care i l-a comunicat și lui atunci.
„Eu cu Rus n-am vorbit nici măcar o dată de când a fost nimit ministru. Ușor nu i-a fost nici lui, mai ales în această incertitudine de natură statistică. Dar eu nu-l judec pe Rus. Pe mine m-a mirat când Ponta l-a pus ministru. Și i-am spus-o și lui. Aunci ce să mai vorbim?” a spus acesta, conform Gândul, întrebat fiind ce l-a determinat pe Rus să demisioneze.
Și la începtul lunii mai, când Rus a fost numit ministru de Interne, Ion Iliescu a spus că nu este foarte încântat de această numire.
„Personal n-aș fi optat pentru această soluție. Nu mă încântă numirea lui Rus la Interne. Dar Ponta l-a sustinut, iar răspunderea pentru această numire o va purta tot el,” a afirmat în mai fostul președinte.
În 2005, când Ion Iliescu a pierdut conducerea PSD-ului în favoarea lui Mircea Geoană, în fruntea „disidenței” față de Iliescu s-a aflat chiar Ioan Rus.