Ion Iliescu, la 91 de ani: „M-am vaccinat și nu am resimțit ceva după. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”
Ion Iliescu a împlinit miercuri, 3martie, vârsta de 91 de ani. Fostul președinte al României a vorbit despre starea sa de sănătate, într-un interviu oferit pentru Realitatea Plus.
„M-am vaccinat și m-am simțit bine. Nici nu am resimțit ceva după vaccinare. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”, a declarat Ion Iliescu.
Ion Iliescu, la 91 de ani: „În politica românească nu s-au făcut progrese, ba din contră…”
În opinia lui Ion Iliescu, viața politică din România s-a schimbat foarte mult. Fostul președinte trăiește o anumită nostalgie, cu gândul la primele alegeri prezidențiale din istoria țării.
„Viață politică era mai plină de substanță. Va amintesc prima dezbatere a candidaților prezidențiali cu domnul Cîmpeanu și Rațiu. Eu chiar am resimțit cu plăcere dezbaterea aceea. Era bazată pe respect reciproc. Fiecare cu propriile opinii, dar în relație civilizată și raporturi umane normale. Din păcate, azi, sunt puțin… Mă mir că nu s-au făcut progrese, din contră”, a mai precizat Iliescu, pentru sursa citată.