Ion Iliescu, despre Mircea Geoană: Nenorocirea este că și-a tăiat craca de sub picioare

Publicat: 14 11. 2011, 16:14
Foto: evz.ro

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că președintele Senatului, Mircea Geoană, și-a tăiat singur craca de sub picioare, pierzând sprijinul politic din partea partidului din cauza ieșirilor sale publice.

Nenorocirea este că Geoană singur și-a tăiat craca de sub picioare. Ieșirile sale publice sunt dincolo de relația firească cu partidul din care face parte. Ieșirile sale la rampă, el conferință de presă, știa că va fi Comisia, l-a contestat în comisie, a cerut revocarea lui„, a spus Iliescu.

Acesta a adus aminte de episodul suspendării lui Mircea Geoană din PSD, moment în care Iliescu s-a împotrivit excluderii acestuia.

Toate aceste jocuri sunt nefirești. Acum un an, când s-a pus în discuție excluderea sa din partid eu m-am opus și toți îmi reproșează acum că nu s-a luat măsura când trebuia„, a povestit fostul președinte.

Ion Iliescu a precizat că președintele Senatului nu a reușit să învețe nimic din acea suspendare, dar a susținut că nu are simpatii sau ostilități în direcția acestuia.

N-a tras învățămintele necesare din această treabă. Eu n-am motive ca să am simpatii deosebite pentru Geoană, în același timp eu n-am ostilitate pentru nimeni. Sunt ceva mai tolerant, dar sigur că există limite„, a conchis președintele de onoare al social democraților.

Ion Iliescu, despre Mircea Geoană

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />