Ion Iliescu: Congresul PSD va avea loc în luna noiembrie (VIDEO)

Publicat: 22 07. 2015, 18:17

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat miercuri că îl susține pe Liviu Dragnea la șefia interimară a PSD și că în luna noiembrie va avea loc noul Congres al partidului.

Afirmația vine după ce la începerea Comitetului Executiv, întrebat fiind de jurnaliști pe cine susține, Iliescu a răspuns că „pe nimeni”.

Iliescu spune că îl susține pe Dragnea „pentru calitățile sale organizatorice, necesare în această perioadă”, explicând că urmează Congresul PSD care va avea loc în luna noiembrie.

Întrebat dacă s-a răzgândit pentru că în urmă cu câteva zile declarase că o susține pe Rovana Plumb, președintele de onoare a precizat că „am spus că apare și o asemenea alternativă”.

Ion Iliescu: Îl susțin pe Dragnea la șefia interimară a PSD datorită calităților sale organizatorice