Ion Iliescu a fost invitat, în 1990, în PNȚCD de Corneliu Coposu

Publicat: 18 04. 2013, 18:51

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost invitat, în 1990, de liderul ţărănist Corneliu Coposu, să devină membru al Partidului Naţional Ţărănist Creştin Democrat. Acesta susţine că a refuzat oferta seniroului PNŢCD, întrucât nu avea aceleaşi repere şi platformă de gândire ca ţărăniştii.

„Era în perioada acelor ani de început, în 1990. Domnul Coposu mi-a făcut invitatia. El a murit prin ’96. Deci, în perioada respectivă, în cadrul unor dialoguri, la un moment dat mi-a făcut invitaţia, mai pe la începutul dialogurilor noastre”, a spus Iliescu.

Acesta a precizat că a refuzat invitația pentru că nu avea aceeași orientare ca PNȚCD-ul.

„Nu aveam aceleaşi repere şi aceeaşi platformă de gândire şi apoi se născuse din Revoluţie o structură, nu era încă o structură politică de partid, dar care a reflectat o anumită orientare, gândire, platformă care apoi s-a concretizat în activitatea propriu-zisă a FSN şi a partidului FSN care s-a născut după aceea”, a mai spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu a fost invitat în PNȚCD, în 1990

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: