ION ILIESCU, intervenție DE ULTIMĂ ORĂ, în scandalul privind Institutul Revoluţiei! A răspuns unor acuzaţii GRELE
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat că nu s-a implicat personal în schimbarea fostului președinte al Colegiului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), Claudiu Iordache, aşa cum acesta a susţinut.
Iordache îl acuzase pe Iliescu că s-a implicat personal pentru schimbarea sa din funcție, dar fostul președinte arată că nici măcar nu a participat la ședința IRRD, iar decizia de schimbare a venit ca o dorință a membrilor Colegiului.
”În legătură cu relatarea dlui Claudiu Iordache, apărută în ziarul ”Adevărul” din 5 aprilie 2018, privind reuniunea Colegiului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) – doresc să fac câteva precizări :
– În data de 30 martie 2018 a avut loc reuniunea Colegiului IRRD, al cărui președinte sunt. Din motive personale, nu am putut participa la reuniune, de aceea l-am mandatat pe acad. Răzvan Teodorescu – membru al Colegiului să mă reprezinte.
In cadrul reuniunii, s-au exprimat critici în legătură cu lipsa de activitate, din ultimii ani, a IRRD și cu modul defectuos în care este condus Institutul de către directorul său , dl. Claudiu Iordache.
Trebuie să precizez că eu l-am propus și susținut, în momentul înființării Institutului, în 2005, pe dl. Claudiu Iordache, în funcția de Director General și că, de-a lungul anilor, am avut o colaborare activă.
Insă, în ultimii ani, așa cum corect au remarcat membrii Colegiului – activitatea dlui Iordache și implicit, a Institutului, a cunoscut multiple deficiențe.
Nu eu am sugerat, așa cum incorect relatează dl. Iordache, înlăturarea domniei sale din funcție, ci aceasta a fost opțiunea exprimată de participanții la ședința de analiză – despre care am fost informat telefonic, acceptând decizia finală a majoritații membrilor Colegiului.
Domnul Octavian Știreanu , care este menționat de dl. Claudiu Iordache, în relatarea sa din ziarul ”Adevărul”, nu a făcut parte din conducerea IRRD și nici din salariații săi. Domnia sa a făcut o serie de propuneri în legătură cu realizarea unor acțiuni legate de marcarea celei de-a XXX-a aniversări a Revoluției Române din Decembrie 1989 . I-am sugerat să prezinte propunerile sale conducerii IRRD. Nu am înțeles reticențele dlui Iordache la această inițiativă – pe care le reflectă și în relatarea sa din ziarul ”Adevărul”
Era de datoria IRRD să prezinte propriile propuneri privind această aniversare și să salute orice sugestie, în acest sens”, , scrie Ion Iliescu, pe blogul personal.