Ion Cristoiu: Șefii Serviciilor Secrete au demisionat, pentru că au făcut Poliție Politică. Nu la noi, ci în Polonia!
Jurnalistul Ion Cristoiu a scris pe blogul personal despre demisia șefilor de la Serviciile Secrete, din Polonia. Aceștia au fost acuzați de Poliție Politică.
Cristoiu redă o știre apărută pe Agerpres: „Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au plecat din funcții, a anunțat joi șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola, la doar trei zile de la instalarea guvernului conservator și eurosceptic format de Partidul Lege și Justiție (PiS), transmite AFP.
Reunită în cursul nopții, comisia a aprobat propunerea de plecare din funcții, prezentată de noul prim-ministru Beata Szydlo, ‘la cererea’ celor patru responsabili vizați — șefii celor două servicii civile, Agenția de Informații (AW) și Agenția de Securitate Internă (ABW), și ai celor două militare, Serviciul de Informații Militare și Serviciul de Contraspionaj militar, a precizat Marek Opiola.
‘Munca responsabililor demisionari în funcțiile lor constituia o amenințare mai importantă decât amenințările venite din străinătate’, a comentat noul ministru de externe, Witold Waszczykowski, plecarea celor patru responsabili, la postul de televiziune privat TVN24. ‘Nu vorbesc despre toți, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior’, a adăugat el, precizând că ‘nu este vorba despre o răzbunare, ci despre o despărțire de oameni care nu și-au dovedit eficiența’.”
„De precizat că AW e corespondentul SIE din România, iar ABW, al SRI. Amîndouă aceste Servicii secrete depind în Polonia de primul ministru”, a precizat Cristoiu, cântinuând că acest lucru este absolut normal într-o democrație consolidată.
Jurnalistul face apoi o comparație cu ceea ce s-a întâmplat în România, când după demisia lui George Maior, acesta nu s-a întors la catedră, cum ar fi fost normal, ci a primit funcția de ambasador al României la Washington.
Acest lucru înseamnă că „și-a negociat cu Klaus Iohannis o nouă funcție, poate mai importantă decît cea de șef la SRI”, a mai relatat Ion Cristoiu.
Șefii Serviciilor Secrete poloneze au fost constrânși să demisioneze după ce aceștia s-au „comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior”.