Ion Cristoiu: „PSD ar trebui să pună capăt zvonurilor despre venirea lui Victor Ponta la șefia Camerei anunțând oficial candidatul”
Jurnalistul Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul personal despre lupta pentru fotoliul Camerei Deputaților.
„Valeriu Zgonea a venit miercuri la serviciu pregătit să rămînă în fotoliu mai ceva decît călătorul cu tramvaiul din schiţa lui Ilf şi Petrov.Scoaterea sa din fotoliu presupunea apucarea de turul pantalonilor şi tragerea în jos.Ca să n-aibă de unde fi apucat, Valeriu Zgonea şi-a cusut o bucată de tablă peste turul pantalonilor.Va fi fost şi alte pregătiri, făcute de-a lungul zilelor de Paşti, Valeriu Zgonea fiind decis să se poarte ca pisica atunci cînd vrei s-o iei dintr-un culcuș plăcut. Să se agaţe cu gheruţele de orice”, a precizat Ion Cristoiu.
Din teama unei crize politice, PSD a avut o reacție despre care sergenții majori mesianici au fost avertizați, a făcut ca CCR să decidă că alegerile locale se vor desfășura într-un singur tur. „Sistemul şi-a dat seama că şi dacă ar aresta toţi primarii PSD, PSD tot ar cîştiga alegerile, votul anunţîndu-se proeminent politic. Și atunci s-a apelat la Diversiunea deja exersată la prezidențiale cu crearea unui așa zis pericol major dacă PSD cîștigă alegerile”, a mai precizat Cristoiu.
Înlocuirea lui Valeriu Zgonea cu Victor Ponta este punctul central din Planul de îngenunchiere a Justiției. „Mașinăria propagandistică a Serviciilor împreună cu Mașinăria propagandistică a PNL vor întreține atmosfera Pericolului întruchipat de victoria PSD în alegeri: Victoria penalilor!”
Cu toate acestea, Victor Ponta nu are nimic de câștigat dacă va fi președintele Camerei Deputaților.
„PSD ar trebui să pună capăt zvonurilor despre venirea lui Victor Ponta la șefia Camerei anunțând oficial candidatul PSD, altul decât Victor Ponta”, a concluzionat Cristoiu.