Ion Cristoiu: Marian Munteanu – un pârț al lui Klaus Iohannis pe care liderii PNL l-au votat fără să-și ducă mîna la nas!

Publicat: 14 04. 2016, 09:11
Foto: publika.md

Ion Cristioiu vorbește în "Gândul de joi" de pe blogul personal despre candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu.

"În cei 26 de ani de gazetărie, rar mi-a fost dat să văd o unanimitate a unui punct de vedere asupra unei decizii politice aşa cum se întîmplă în aceste ore şi în aceste zile după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria generală a Capitalei.

Cu mici excepţii, date de unul sau doi deliranţi semidocți cu acces la site-urile şi ziarele cît de cît serioase, toţi cei care s-au pronunţat asupra candidaturii şi-au exprimat o singură stare de spirit: Uluiala!

Acea uluială care te cuprinde văzînd în plină stradă un academician doctor docent cu părul alb spunînd vorbe porcoase unei tinere decente întîlnite întîmplător", a spus Cristoiu.

Jurnalistul aduce anumite precizări cu privire la Marian Munteanu. Acesta spune că, de fapt, lumea nu l-a contestat pe Marian Munteanu în sine ci ipostaza sa de candidat al Partidului Național Liberal.

"Şi drept argumente au fost invocate o mie şi una de găuri pete din personalitatea lui Marian Munteanu. De la ambiguitatea din 1990 pînă la strania legătură cu Virgil Măgureanu. De la faptul c-a fost scos de la naftalină pînă la faptul că împărtăşeşte o ideologie cu vădite conotaţii legionare.

În sine, aceste pete negre sînt lipsite de importanţă. Marian Munteanu poate face ce vrea. Poate împărtăşi orice credinţă.

Poate, de exemplu, să susţină în public că la orele de Fizică, pe lîngă descoperirile ştiinţifice profesorul trebuie să le spună elevilor că ele, acele descoperiri, au fost făcute numai şi numai pentru că autorii l-au avut pe Dumnezeu în suflet", a spus jurnalistul.

Cristoiu subliniază că decizia candidaturii lui Munteanu din partea PNL a uimit pe toată lumea, deși în anul 2000 când acesta a vrut să candideze la Președinție din partea PNR, nimeni nu a mai comentat nimic.

"N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.

Dacă Marian Munteanu ar fi fost desemnat să candideze la Primărie din partea unui partid naţionalist-extremist minuscul sau din partea PRM, n-ar fi tresărit nimeni.

S-ar fi înţeles legătura dintre partidul respectiv şi Marian Munteanu.

Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim", a spus acesta.

Jurnalitul a vorbit și despre informațiile conform cărora Marian Munteanu este de partea ideologiei legionare.

"Ca om care a studiat Mişcarea legionară şi pe Corneliu Zelea Codreanu în biblioteci şi arhive, îmi permit să spun că o asemenea afirmaţie jigneşte Mişcarea legionară.

Mişcarea legionară, cel puţin la nivelul scriitorilor și filosofilor care i-au fost teoreticieni, avea o doctrină coerentă. Din discursul legionar al lui Marian Munteanu lipsesc elementele care au adus succesul politic al Mişcării: Lupta împotriva corupţiei, promovarea Onoarei, pariul pe tineri, dispreţul faţă de politicianism", a mai scris jurnalistul.

În încheiere, Ion Cristoiu se întreabă încă o dată despre motivul pentru care Briroul Politic Național al PNL a decis numirea lui Munteanu în unanimitate de voturi, cu excepție lui Mircea Ionescu Quintus care s-a abținut, și nimeni nu s-a întrebat de ce nu a fost un lider al PNL.

"Cum de n-a întrebat nimeni de ce Marian Munteanu și nu un lider PNL? Cum de n-a invocat nimeni biografia mai mult decît suspectă a lui Marian Munteanu? Cum de n-a zis nimeni nimic la propunerea lansată de Alina Gorghiu? Răspunsul e simplu. Alina Gorghiu a adus în Biroul Politic ordinul dat de Klaus Iohannis. Ce l-a apucat pe preşedintele României ca să impună un asemenea personaj unui partid, nenorocindu-l? E o întrebare al cărui răspuns nu mă interesează. Pentru că ar fi un răspuns ca şi cel dat întrebărlor:

De ce face Klaus Iohannis voiaje de lux împreună cu consoarta pe banii statului? De ce pleacă Klaus Iohannis vineri la prînz şi vine la serviciu abia luni la prînz, cînd bugetarii, ca şi el, au făcut deja şase ore de lucru la program? Vorba lui Stelian Tănase: De chichi!", a încheiat Ion Cristoiu.