Ion Cristoiu: Majoritatea USL din Parlament și Ponta au ajuns la putere prin acordarea unor sume mari de bani

Ion Cristoiu: Majoritatea USL din Parlament și Ponta au ajuns la putere prin acordarea unor sume mari de bani

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, luni, în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt”, difuzată de postul B1 TV, că noua majoritate din Parlament, aparținând Uniunii Social Liberale, a ajuns la putere prin acordarea unor sume foarte mari unor parlamentari PDL ca să treacă de partea lor.

„Marea problemă la acești doi, Crin Antonescu și Victor Ponta, în legătură cu Traian Băsescu și Curtea Constituțională este următoarea: ei au ajuns – domnul Victor Ponta a ajuns premier în urma unor sume uriașe de bani date pentru crearea noii majorități,” a spus acesta.

El a mai adăugat că declarația conform căreia s-au dat sume uriașe de bani unor parlamentari PDL pentru a trece la USL aparține lui Mihai Răzvan Ungureanu, și a fost făcută tot în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”.

„Cei care au dat sumele alea uriașe de bani ca să treacă, ca să creeze această nouă majoritate absolut ilegitimă – nu e prin alegeri – ai au creat această majoritate surprinzătoare, deoarece toți ne așteptam ca USL-ul să aștepte până în noiembrie – e o chiestiune de logică electorală – ca să poată să obtină 60-70%,” a mai zis jurnalistul.

Cristoiu consideră că mandatul USL este acela de a salva membrii PSD și PNL cu dosare penale sau pasibili de condamnare penală. El mai crede și că Victor Ponta și Crin Antonescu sunt doar niște „paiațe”, alte persoane conducând din umbră USL.

Ion Cristoiu a mai spus că „sponsorii, cămătarii” care au dat sumele acelea uriașe de bani fac presiuni asupra celor doi lideri, astfel încât să îl înlăture pe președinte și susținătorii săi să ajungă la închisoare.

„Concluzia lor a fost asta: tre’ să scăpăm de Traian Băsescu. E singurul, ultima verigă a acestui sistem care face ca noi, care avem vile, care avem iahturi, care avem amante, care avem avioane și păduri să ne ducem în pușcărie,” a explicat acesta.

Ion Cristoiu: Victor Ponta și Crin Antonescu sunt niște „paiațe”. USL este condus din umbră de alții

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)