Ion Cristoiu: Mă aștept ca Victor Ponta să facă fițe la întâlnirea cu Traian Băsescu. Este o telenovelă interminabilă

Publicat: 06 11. 2012, 21:55

Jurnalistul Ion Cristoiu a criticat marți seară, alegerea premierului Victor Ponta de a merge singur la întâlnirea de miercuri cu președintele Traian Băsescu, deși acesta invitase tot Guvernul.

Mai mult, Cristoiu l-a îndemnat pe primul ministru „să nu mai facă atâtea fițe”, apreciind că acesta ar fi câștigat stima populației dacă ar fi gestionat corect relația cu președintele României.

„Nu înțeleg de ce atâta foială. Normal ar fi să meargă tot Guvernul, Ponta să nu mai facă atâtea fițe, pentru că este o relație între instituții. Nu am înțeles de ce Ponta și Antonescu vorbesc în termeni de telenovelă despre Traian Băsescu, îl urăsc, îl detestă. Cred că ar fi câștigat stima populației dacă ar fi gestionat relația cu președintele”, a spus Cristoiu, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV.

Jurnalistul a mai spus că se așteaptă la „niște fițe” din parte lui Victor Ponta, care nu va lua în serios discuția cu Băsescu.

„Mă astept decât la niște fițe ale lui Ponta mâine. Se duce până la ușă și se întoarce, ori scoate limba, aștept un spectacol penibil. Nu știu dacă și această întâlnire e convocată în perspectiva unei declarații despre guvern. Nu este relație, este o telenovelă românească , pe care o consider interminabilă”, a conchis Ion Cristoiu.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a invitat Guvernul la consultări miercuri, 7 noiembrie, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni. (Detalii AICI)

Cristoiu: Mă aștept ca Ponta să facă fițe la întâlnirea cu Băsescu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: