Ion Cristoiu: Lovitura de stat nu cuprinde doar suspendarea, ci și campania de referendum, tentativa de demitere a șefului STS și altele

Ion Cristoiu: Lovitura de stat nu cuprinde doar suspendarea, ci și campania de referendum, tentativa de demitere a șefului STS și altele

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat duminică în emisiunea „Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, că “lovitura de stat” nu cuprinde doar suspendarea, ci și referendumul, tentativa de demitere și înlocuire a lui Marcel Opriș de la STS, „mașinăria pusă la cale de administrația USL-istă în provincie,” comparând apoi „lovitura de stat” cu ședința de judecată de la Târgoviște a lui Nicolae Ceaușescu.

„Referendumul din 29 iulie este ultimul punct al loviturii de stat. Domnul președinte Traian Băsescu suspendat a preluat teza de la mine. Eu sunt primul care a lansat în Evenimentul Zilei teza loviturii de stat. Am experiența a încă două lovituri de stat: cea din decembrie ’89, pe care am denunțat-o deja în februarie ’90, când te spânzurau FSN-iștii dacă spuneai așa ceva, și cea din septembrie ’91,” a mai spus Cristoiu.

El a continuat prin a afirma că „puciștii” nu au luat în calcul impunerea de către state precum SUA și Marea Britanie, și Uniunea Europeană a unui prag electoral de 50 la sută plus unu la referendum.

„Uniunea Europeană, Occidentul și și binomul Marea Britanie – Statele Unite ale Americii au judecat în felul următor: având în vedere caracterul mai mult decât controversat al suspendării, atuncea trebuie să se impună un prag de participare,” a spus Cristoiu.

Ion Cristoiu: Referendumul din 29 iulie este ultimul punct al loviturii de stat

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)