Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat marți seară în emisiunea „Ultimul cuvânt” , de pe B1 TV, anchetele DNA cu privire la fraudarea referendumului din 29 iulie, precizând că Liviu Dragnea, învinuit în acest dosar, se preface că nu pricepe de ce este acuzat.
„USL a fraudat prezența la referendum. În cazul domnului Dragnea, el se face că nu pricepe. Una este prezența la vot la parlamentare, care nu are legătură cu secretul votului și alta este ținerea la curent a unui centru de genul USL cu privire la prezența la referendum, deoarece atunci prezența îl reprezenta criteriul de vot. Dragnea trebuia să știe în orice moment unde este prezența slabă , ca să mobilizeze fraudarea. Pot să facă ei 50.000 de comisii, dar nu vor reuși să intimideze niște procurori”, a spus Cristoiu.
DNA a emis marți un comunicat de presă, în care se arată că au fost puse sub urmărire penală 67 de persoane care au luat parte la organizarea referendumului din 29 iulie. Persoanele sunt din județele Teleorman, Vrancea și Gorj, iar 49 dintre acestea au fost președinți de secții.Anchetele în județele amintite au început din luna august, iar printre cei cercetați au fost și nume importante precum cel al secretarului general al PSD, Liviu Dragnea. (Detalii AICI)
Dragnea susține că nu a comunicat deloc cu președințiii secțiilor de votare, precizând că în sms-urile deținute de procurori nu apare faptul că el ar fi dat ordine cuiva privind fraudarea voturilor. Mai mult, el a anunțat că acest sistem de numărare paralelă va fi folosit şi la alegerile parlamentare din 9 decembrie.