Ion Cristoiu: „Dilema momentului: Pentru ce să-l suspendăm pe Klaus Iohannis? Pentru Nerozie sau pentru Iresponsabilitate?”

Publicat: 19 12. 2016, 07:53

Jurnalistul Ion Cristoiu a scris pe blogul său în Gândul de luni despre eșecul partidului liberal la alegerile din 11 decembrie, un partid istoric, de tradiție. Astfel, în urma acestei înfrângeri, jurnalistul consideră că ar fi trebuit să existe un scandal, să se facă o anchetă, însă totul este liniștit, iar singura schimbare s-a realizat pe site-ul partidului.

Jurnalistul critică declarația Ralucăi Turcan, președintele interimar al PNL-ului, în urma demisiei Alinei Gorghiu, care declara că își dorește un guvern de dreapta: „În aceste condiții, a vorbi de posibilitatea de a forma un Guvern de Dreapta înseamnă a vorbi în somn și nu într-un somn oarecare, ci într-unul venit după strașnică beție cu alcool falsificat.”

Totodata, jurnalistul vorbește și despre acțiunile lui Klaus Iohannis de după alegeri și despre faptul că acesta nu a felicitat public partidele câștigătoare. „Ce face Klaus Iohannis? Nu numai că nu-i felicită pe învingători, dar mai mult declară în mai multe rînduri că formarea noului Guvern va fi complicată, deoarece trebuie să-și spună și el cuvîntul.”

„Nu știu dacă Klaus Iohannis va reuși să schimbe voința populară prin intermediul Instituțiilor de forță, care-l slujesc în chip antinconstituțional și chiar criminal.
Știu însă că tot ceea ce face în aceste zile Klaus Iohannis în disprețul Constituției și al interesului național ridică întrebarea:
Pentru ce să-l suspendăm? Pentru nerozie sau pentru iresponsabilitate?”, a concluzionat Ion Cristoiu.