Ion Cristoiu, despre pronunţarea sentinţei în cazul lui Dragnea: N-o fi el Valeriu Zgonea Einstein în materie de inteligenţă. Dar o inteligenţă de viclean îi puteam atribui câtă vreme a ajuns preşedintele Camerei Deputaţilor

Ion Cristoiu, despre pronunţarea sentinţei în cazul lui Dragnea: N-o fi el Valeriu Zgonea Einstein în materie de inteligenţă. Dar o inteligenţă de viclean îi puteam atribui câtă vreme a ajuns preşedintele Camerei Deputaţilor
foto: b1.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu vorbește în "Gândul de duminică”, de pe blogul personal despre prezența lui Liviu Dragnea în emisiunea lui Silviu Mănăstire de pe B1 TV, în data de 17 mai 2016 . Cristoiu l-a pus pe liderul PSD să povestească momentul cu Valeriu Zgonea din sediul PSD din ziua de vineri, 22 aprilie 2016, când a primit verdictul în dosarul „Referendumul”.

Ion Cristoiu povestește pe blog despre ziua în care s-a aflat verdictul ICCJ în Procesul Liviu Dragnea și despre reacția pe care a avut-o Zgonea în acest caz.

“Condamnarea cu suspendare a fost o mare uşurare pentru liderii PSD.
Era limpede că nici nu se punea problema demisiei lui Liviu Dragnea.
Cum sentinţa trecea în ochii PSD-iştilor drept o mare nedreptate, nici un lider PSD aflat în sediu, nici măcar dintre dușmanii de moarte, nu şi-ar fi putut permite să-i ceară demisia lui Liviu Dragnea.

Şi totuşi a fost unul care i-a cerut-o:Valeriu Zgonea.
Să faci aşa ceva într-un context în care Liviu Dragnea nu fusese condamnat cu executare echivala cu o sinucidere.Ce l-a apucat pe Valeriu Zgonea?
E atît de prost încît să nu sesizeze o stare de spirit a colegilor săi?”, spune acesta.

Jurnalistul a continuat prin a spune că Zgonea nu este un “Einstein în materie de inteligenţă, dar, în schimb, are o inteligență de viclean, de a ajuns să fie președintele Camerei Deputaților şi preşedinte executiv într-un PSD care nu duce lipsă de lideri”.

Cristoiu a spus că și-a dorit să afle neapărat ce s-a întâmplat cu adevărat atunci, astfel că l-a întrebat pe Dragnea cum s-au petrecut lucrurile.

“Liviu Dragnea a mărturisit în emisiune că la şedinţa informală a C. E. al PSD de după anunţarea sentinţei Valeriu Zgonea, aflat de a dreapta lui, nu i-a cerut demisia.
A îngăimat doar, în conflict cu toţi ceilalţi, că PSD să nu ia pe loc decizia de rămînere a lui Liviu Dragnea în fruntea PSD.

Eu însă, întrebînd în dreapta şi-n stînga, am desluşit enigma comportării lui Valeriu Zgonea în istorica zi de vineri, 22 aprilie 2016.
Valeriu Zgonea venise la sediul PSD convins că Liviu Dragnea va fi condamnat cu executare!
De unde ştia asta? I se spusese asta. Ce-ar fi însemnat condamnarea cu executare?
Păi nimic altceva decît faptul că preşedintele PSD se prezenta la Poliţie, pentru a fi încarcerat, nu înainte de a-şi fi anunţat demisia din fruntea PSD.
Şi dacă Liviu Dragnea demisiona, cine rămînea şef, fie şi interimar?
Valeriu Zgonea, preşedinte executiv.”, a scris Ion Cristoiu pe blog.

Cristoiu adaugă faptul că anunțul cu suspendarea lui Dragnea l-a surprins pe Zgonea.

“Anunţul cu suspendarea l-a lovit în moalele capului. Cum şedinţa s-a ţinut imediat, n-a mai putut să-şi revină. Aşa se explică bolboroseala din şedinţă.”, a adăugat acesta.

Ion Cristoiu a continuat prin a spune că Zgonea a procedat la fel ca Geoană, în anul 2009.

“El s-a purtat la fel ca Mircea Geoană în 2009.
A ţopăit înainte de a vedea ce decide Istoria!”, a zis jurnalistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`