Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat joi, în emisiunea „Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, decizia ministrului Justiției, Mona Pivniceru, de a merge personal la Parlament să depună mai multe proiecte legislative, apreciind că întreaga întâmplare a fost „un fel de nunta reginei”.
„Ministrul Justiției a depus la Parlament câteva proiecte legislative. Era obligatoriu ca noi să știm în direct cum s-a dus ea și le-a depus. E o acțiune de imagine, marketing politic. Proiectele pe care le propune un ministru trec prin Guvern și merg la Parlament, le duce un curier. S-a făcut un fel de nunta reginei. Doamna s-a dus, a venit și premierul. Ponta a venit în loc de șofer, că nu mai era mașina lui Năstase”, a declarat Cristoiu.
Acesta susține că demersul Monei Pivniceru este menit să atragă atenția de la disputele privind numirile procurorului general și al șefului DNA.
„Această acțiune cu sclipici a avut scopul de a deturna atenția de la numirea procurorului general și a șefului DNA. E greu de presupus că Parlamentul va lucra în perioada următoare, având în vedere că se apropie alegerile”, a mai spus Ion Cristoiu.