Ion Cristoiu: De ce n-am făcut și nu voi face politică? Pentru că – așa cum declaram în urmă cu 21 de ani, în 1995- n-am talent de politician
Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit în "Gândul de sâmbătă" de pe blogul personal despre una din prezențele sale în cadrul emisiunii moderată de Silviu Mânăstire de la B1TV, în care a avut ocazia să se întâlnească pentru prima dată cu Robert Turcescu în calitate de politician.
"Marți seara, a fost pentru mine o premieră. Întîia oară în postdecembrism participam la o emisiune cu politicianul Robert Turcescu. Ca politician, Robert Turcescu s-a descurcat excelent. Frustrarea mea, vizibilă pentru telespectatorul atent, își avea temeiul în imposibilitatea mea de a uita că-l am în față pe politicianul și nu pe jurnalistul Robert Turcescu. Mi-era greu să judec răspunsurile lui Robert Turcescu la întrebările mele despre actualitatea politică drept altceva decît răspunsurile unui jurnalist. Politician deja, Robert Turcescu a dat răspunsuri de politician. Altfel spus răspunsuri care se adresau nu telespectatorilor care-l urmăreau pentru a vedea ce părere are despre un anume eveniment, ci telespectatorilor care-l urmăreau întrebîndu-se dacă să-i dea sau nu votul", a spus Cristoiu.
Jurnalistul precizează că s-a întrebat după această emisiune dacă el ar fi fost în stare să răspundă în felul în care a făcut-o Turcescu.
"Pe parcursul emisiunii și după, m-am gîndit dacă eu aș putea răspunde precum politicianul Robert Turcescu. Și mi-am dat seama că nu. Pentru că eu n-am talent de politician", a spus Cristoiu.
Jurnalistul a prezentat apoi o parte dintr-un interviu pe care l-a acordat în anul 1995 cu privire la o eventuală carieră în politică.
„De ce nu faceți politică pînă la urmă?
Din mai multe motive. În primul rînd nu am talent de politician.
Vă dați seama cîte partide v-ar dori în mijlocul lor?
Dar n-am talent….
Trebuie talent ca să fii politician?
Da, da. De exemplu, primul lucru pe care trebuie să-l ai ca talent este plăcerea mulțimii, plăcerea de a fi în mulțime. Eu sînt un om crispat în public, mai ales cu oameni pe care nu-i cunosc. Doi: presupune să fii un mare actor. După mine un om politic nu trebuie neapărat să spună ce gîndește; trei: trebuie să aibă o mare voință… Știți, la un moment dat, D.D. Roșca împărțea personalitățile în două: oameni de reflecție și oameni de acțiune. Omul de reflecție, pînă face un gest, pînă ia o decizie, stă vreun an, pe cînd omul de acțiune, instinctual, simte nevoia; întreprinde imediat acțiunea respectivă. Și imaginați-vă; eu totuși sînt un cronicar… adică să mă urc eu pe scenă și să stea cronicarii în sală, adică ceilalți colegi să-mi facă caricaturi, să comenteze, să țină conferințe de presă? Nu.
Puternic nu în sensul real, putere sufletească, pentru că mă uit, văd. Este, cum să spun, cînd lucram… la revista „Teatru” știam de la actori (pentru că pătrunsesem în această lume)… erau unele actrițe care se uitau înainte de premieră prin găurica din cortină, să vadă dacă este criticul cutare în sală. Deci vedeta care încînta se temea de ce se va scrie; mi-a plăcut foarte mult această ipostază de cronicare care… de care se teme vedeta. Poate asta este o satisfacție mică, măruntă, recunosc și eu, că ăla care e „vedetă” se mai gîndește și la ce am scris și eu în editorial…
Da, probabil că e un imbold vechi în noi. Nevoia de putere… Și poți fi mai puternic la ora asta ca gazetar decît jucînd pe scenă. Nu zadarnic Pompidou stînd de vorbă cu președintele Televiziunii și vorbindu-i de puterea Franței a spus: „Eu sînt președinte, dumneata că ești Directorul Televiziunii Franceze, dumneata ești stăpînitorul țării…”, a precizat Cristoiu.