Ion Cristoiu: Cristian Preda îi va da ordine membrului simplu al PMP care va fi Traian Băsescu
În editorialul publicat astăzi pe blogul său, Ion Cristoiu apără principiul binelui răsplătit tot cu bine şi vorbeşte despre atitudinea europarlamentarului Cristian Preda faţă de Traian Băsescu.
Cristoiu ţine să precizeze că Traian Băsescu nu i-a dat nimic. “Altora le-a dat: funcții, decorații, diplome, cuvinte frumoase, privilegii. Nici nu putea să-mi dea ceva, dat fiind că, la vârsta mea, cu planurile mele de cărți neîndeplinite, cu excepția lui Dumnezeu, care-mi poate da sănătate cât de cât, nici un șef de pe lumea asta nu-mi poate da ceva. (…) Traian Băsescu mai are puțin și nu va mai fi președinte. Deși își încheie mandatul în chip normal, având în vedere plecarea sa dintr-un post în care, timp de 10 ani, a fost cel mai puternic om din România, putem considera acest timp din destinul lui Traian Băsescu drept unul al Căderii. Cum eu am alergie la cei care dau într-un om care cade sau care a căzut, am încercat și voi încerca să atrag atenția asupra celor care dau în Traian Băsescu, deși acesta i-a făcut oameni”, scrie cunoscutul ziarist.
Astăzi, s-a oprit asupra lui Cristian Preda, pe care îl consideră un intelectual rasat, care şi-a construit cariera de scriitor prin propriile puteri. Preda a avut, însă, și o carieră politică prodigioasă: secretar de stat pentru francofonie în MAE, consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, europarlamentar, carieră politică pe care, susţine Cristoiu, i-o datorează lui Traian Băsescu.
“Ajuns din nou europarlamentar (pe listele PMP, partid pilotat de Traian Băsescu), Cristian Preda declară într-un interviu din aceste zile că Traian Băsescu nu mai are nici un viitor politic. Un tip mort în PMP – sugerează Cristian Preda – ca și Ion Iliescu după revenirea în PSD. Dacă Traian Băsescu n-are nici o șansă în PMP, el, Cristian Preda, are toate șansele să fie președintele PMP. De aceea – spune Cristian Preda – se va întoarce în PMP și va candida la șefia partidului. Și dacă va ajunge președintele PMP – bag eu de seamă – îi va da ordine membrului simplu care va fi Traian Băsescu!”, conchide Ion Cristoiu.