Klaus Iohannis pleacă din ţară în ziua în care Curtea Constituţională este aşteptată să publice motivarea deciziei privind revocarea lui Kovesi
Preşedintele Klaus Iohannis va pleca joi într-o vizită oficială în Polonia la invitaţia omologului său de la Varşovia, Andrzej Duda, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Această plecare coincide cu ziua în care Curtea Constituţioană este aşteptată să publice motivarea deciziei din 30 mai în care a statuat existenţa unui conflict iscat de refuzul preşedintelui de a da curs cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi şi a stabilit că Iohannis trebuie să emită decretul de revocare a procurorului-şef DNA.
În urma deciziei, Klaus Iohannis a afirmat că va aştepta publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale înainte de a anunţa cum va acţiona.
„Aştept motivarea Curţii, pe care o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact”, afirmase Iohannis.
Vizita lui Iohannis în Polonia include consultări cu omologul său polonez Andrzej Duda pe teme legate de Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări şi cooperarea în domeniul securităţii, iar vineri cei doi şefi de stat vor prezida Reuniunea la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9).
Preşedintele României şi preşedintele Poloniei vor inaugura, de asemenea, expoziţia „Un centenar al alianţei – Diplomaţia româno-poloneză 1918-1939”, dedicată relaţiilor româno-poloneze din perioada interbelică, în contextul aniversării Centenarului României Moderne şi, respectiv, a Centenarului Independenţei Poloniei.
De asemenea, Klaus Iohannis va participa la sesiunea prezidenţială „What is the Level of Ambition for the Bucharest Nine Between Warsaw and Brussels?” a Conferinţei „The Bucharest Nine Before the 2018 NATO Summit in Brussels: Achievements, Challenges, Prospects”, organizată de Institutul Polonez pentru Afaceri Internaţionale şi German Marshall Fund din SUA. Iohannis va fi prezent şi la evenimentul de marcare a Centenarului Independenţei Poloniei, găzduit de preşedintele Poloniei.