Iohannis: Sper ca acordul UE-Turcia să reducă migraţia. Nu sunt obligaţii suplimentare pentru România

Iohannis: Sper ca acordul UE-Turcia să reducă migraţia. Nu sunt obligaţii suplimentare pentru România
Foto: libertatea.ro

Klaus Iohannis a declarat vineri seara, la Bruxelles, că speră ca acordul UE-Turcia va conduce la reducerea semnificativă sau chiar la stoparea fluxurilor de migranţi ilegali care pătrund în Uniunea Europeană dinspre Turcia. Președintele a mai precizat că nu impune obligaţii suplimentare României, potrivit Mediafax.

„Am agreat o declaraţie UE-Turcia, care cuprinde angajamentele reciproce privind gestionarea migraţiei. Salut înţelegerea la care am ajuns şi sper ca aceasta va conduce la reducerea semnificativă sau chiar la stoparea fluxurilor de migranţi ilegali care pătrund în Uniunea Europeană dinspre Turcia”, a declarat preşedintele, după reuniunea UE-Turcia.

În cadrul reuniunii, România a susținut necesitatea unei abordări cuprinzătoare şi coerente a Uniunii Europene în gestionarea provocărilor generate de migraţie şi ajungerea la un acord cu privire la propunerile prezentate de către Turcia.

„S-a agreat asupra returnării în Turcia a noilor migranţi ilegali care ajung în Grecia, în insulele greceşti din Turcia. Returnarea poate avea loc doar cu respectarea cadrului juridic european şi internaţional. Cazurile de returnare urmând a fi analizate individual, deci nu poate fi vorba de expulzări colective. Doresc să subliniez că acest mecanism are un caracter excepţional şi temporar”, a declarat Iohannis.

"Vreau să subliniez că deciziile de astăzi nu introduc cote noi, nu introduc cote suplimentare pentru România. Această relocare din Turcia în UE se face în cadrul cotelor care au fost aprobate în anul trecut deja. Am convenit că odată ce vor fi stopate trecerile ilegale dinspre Turcia spre UE sau se va reduce semnificativ numărul acestora, ar putea fi activată schema de admisie umanitară voluntară la care statele membre pot contribui pe baze voluntare", a declarat Iohannis.

Uniunea Europeană s-a angajat să accelereze procesul de utilizare a celor trei miliarde de euro alocate pentru facilitatea pentru refugiaţii din Turcia. După ce fondurile vor fi complet utilizate şi în scopul în care au fost ele prevăzute, se vor mobiliza fonduri suplimentare pentru această facilitate de până la trei miliarde de euro până la finele anului 2018.

„De asemenea, Turcia s-a angajat să ia toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina crearea de noi rute ilegale de migraţie înspre Europa venind din Turcia. În acest context am subliniat necesitatea monitorizării atente a eventualelor rute alternative de migraţie în scopul contracarării acestora în situaţia în care ruta din regiunea Balcanilor de Vest este, cum ştim, practic blocată”, a mai spus preşedintele.

„Referitor la procesul de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii turci, s-a agreat accelerarea procesului, însă cu respectarea tuturor condiţionalităţilor în scopul finalizării procesului până la sfârşitul lunii iunie a anului curent. În ceea ce priveşte negocierile de aderare cu Turcia, s-a decis deschiderea unui nou capitol de negociere, anume capitolul 33, chestiuni bugetare", a declarat Iohannis.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)