Klaus Iohannis: Opinia Comisiei de la Veneţia arată impactul negativ al modificărilor la legile justiției. Solicit Parlamentului să nu ignore recomandările

Klaus Iohannis: Opinia Comisiei de la Veneţia arată impactul negativ al modificărilor la legile justiției. Solicit Parlamentului să nu ignore recomandările

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat după ce Comisia de la Veneţia a publicat o opinie preliminară privind modificările la legile justiţiei adoptate de PSD-ALDE. Şeful statului subliniază că Parlamentul trebuie să ţină cont de aceste recomandări pentru garantarea independenţei justiţiei şi consolidarea statului de drept în România.

Klaus Iohannis anunţă că aceste recomandări vor fi folosite în sesizarea pe care o va face la Curtea Constituţională privind modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament.

În încheiere, şeful statului subliniază că România s-a angajat să respecte valorile şi normele europene ale democraţiei constituţionale, iar independența procurorilor și judecătorilor este fundamentul unei justiții corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica.

Redăm mai jos integral comunicatul Administraţiei Prezidenţiale după opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că opinia preliminară a Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse Legilor justiției constituie un semnal extrem de îngrijorător cu privire la independența justiției. Prin documentul făcut public astăzi, Comisia confirmă punctele de vedere exprimate de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători și procurori, cât și de Președintele României, inclusiv prin sesizările de neconstituționalitate și cererile de reexaminare formulate la aceste legi.

Concluziile cuprinse în această opinie preliminară, care are aceeaşi valoare juridică precum opinia finală care va fi formal adoptată în luna octombrie, fără modificări, de către Comisie, indică impactul negativ pe care punerea în aplicare a unora dintre aceste modificări legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar.

În vederea garantării independenței justiției și a consolidării statului de drept din România, recomandările cuprinse în opinia Comisiei de la Veneția trebuie valorificate, astfel încât lupta împotriva corupției să continue.

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, să nu ignore recomandările organismului european.

Totodată, Președintele României precizează că recomandările cuprinse în opinia preliminară a Comisiei de la Veneția vor fi avute în vedere cu ocazia sesizării Curții Constituționale cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament.

Președintele Klaus Iohannis reiterează faptul că România s-a angajat să respecte normele și valorile europene ale democrației constituționale, iar independența procurorilor și judecătorilor este fundamentul unei justiții corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica.

Reamintim că, vineri, Comisia de la Veneţia a publicat o opinie preliminară privind moficarea legilor justiţiei cerând României să renunţe la mai multe articole din pachetul legislativ.

Printre articole criticate de către Comisia de la Veneţia se numără cel privind numirea şi revocarea procurorilor-şefi de la DNA, DIICOT şi Parchetul General. În această privinţă, oficialii europeni au cerut să fie menţinut rolul preşedintelui şi al CSM pentru a echilibra influenţa ministrului Justiţiei.(DetaliiAICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:37 - Cazanciuc, replică după ce Gorghiu a acuzat că în programul de guvernare al PSD nu există cuvântul „fugar”: „Am crezut că ați adus toți fugarii în țară și ați recuperat toate prejudiciile. Nu asta trebuia să faceți?”
17:05 - PNL și-a lansat programul de guvernare. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la finele lui 2028. Vom creşte salariul mediu net pe economie la 7.000 de lei (VIDEO)
16:33 - Explozie pe șantierul autostrăzii A7. O persoană a murit
16:09 - Ciolacu, vizită la Astra Vagoane Călători Arad: „Cred cu tărie în încurajarea producției naționale, reindustrializarea, susținerea antreprenorilor români, alături de investiții masive în învățământul tehnic” (VIDEO)
15:54 - Sute de permise auto, reținute în doar o zi. Ce regulă posibil fatală au încălcat de cei mai mulți șoferi
15:38 - Washington înainte de alegeri: Poliția e în alertă, pe străzi sunt baricade de securitate iar magazinele s-au închis și blocat cu scânduri
15:24 - Zelenski le cere aliaților occidentali să permită Kievului să atace trupele nord-coreene din Rusia
14:49 - O tânără a fost transportată la spital, după un accident cu trei mașini pe DN 1, în Prahova
14:34 - Primarul George Tuță: „Solicit Guvernului României să transfere administrarea bazei sportive «Cireșarii» către Primăria Sector 1 pentru a o reabilita și moderniza”
14:11 - Zi națională de doliu în toată Serbia după tragedia din Novi Sad: 14 persoane și-au pierdut viața și trei au fost grav rănite după ce structura acoperișului de la gară s-a prăbușit