Iohannis și Ponta au vorbit despre criza imigranților și ”alte probleme de actualitate”. Premierul a prezentat o serie de probleme curente legate de execuţia bugetară

Publicat: 27 10. 2015, 16:47
Foto: evz.ro

Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au discutat marți despre criza refugiaților din regiunea Balcanilor de Vest, modalitățile de gestionare a acestei crize și despre măsurile ce pot fi luate pentru ca România să fie pregătită să primească refugiați.

”Pe agenda discuțiilor, purtate în cadru instituţional, s-au aflat situaţia gestionării fluxurilor migratorii din regiunea Balcanilor de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor. Totodată, s-a discutat despre întărirea cooperării dintre statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii între state, astfel încât acţiunile noastre să fie mai bine corelate”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Totodată, Iohannis și Ponta au discutat și despre ”alte probleme de actualitate”, iar premierul a vorbit despre o serie de probleme ce țin de execuția bugetară.