Iohannis și Antonescu au acceptat să fie propuși candidați ai PNL pentru Cotroceni: Decizia o va lua BPN
Noul președinte al PNL-ului, Klaus Iohannis, a anunțat, sâmbătă, în cadrul Congresului PNL, că retrage rezoluția privind alegerea prezidențiabilului liberal, urmând ca decizia să fie luată în cadrul Biroului Politic Național.
Acest anunț vine după ce numele său și cel al lui Crin Antonescu au fost propuse pentru această candidatură, ambii acceptând să fie propuși candidați ai PNL pentru Cotroceni.
Iohannis a spus că nu își dorește o nouă sciziune în partid pe tema acestui subiect.
”Retrag rezoluția și o trimit în delegația permanentă. Vom avea răgazul necesar să judecăm. Vom avea suficient timp având metode de evaluare. Fiindcă două lucruri nu putem să ni le permitem. Nu putem permite altcuiva să ne aleagă candidatul și nu putem să ratăm alegerea celui mai pun pentru prezidențialele din toamnă”, a anunțat Iohannis.