Președintele Klaus Iohannis va organiza vineri, 1 Decembrie, o recepție la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale a României. Sute de persoane au fost invitate, dar printre acestea nu se numără și președinții USR și AUR. Nici anul trecut liderii partidelor de Opoziție n-au fost invitați.
Cătălin Drulă, președintele USR, n-a fost invitat la recepția de la Palatul Cotroceni.
„Nu are invitație Cătălin. A primit doar Dan Barna, dar ca vicepreședinte al Camerei Deputaților”, a precizat purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu, potrivit digi24.ro.
Nici George Simion, liderul UAR, n-a fost invitat de Iohannis la recepția de Ziua Națională: „Probabil domnul președinte Iohannis nici nu s-a mai deranjat să trimită, să consume hârtia, pentru că știe că AUR de fiecare dată, de Ziua Națională, este prezent la 1 Decembrie, unde suntem sufletul sărbătorii. Totodată, mă gândesc că vrea să reducă cheltuielile Administrației Prezidențiale, după celebrul turneu african unde s-a întâlnit cu Regele Simba (aluzie la un personaj de desen animat – n.r.)”.
Oficiali din PSD au confirmat pentru digi24.ro că președintele partidului, premierul Marcel Ciolacu, a primit invitația la recepția de anul acesta.
După un turneu de nouă zile în Africa, președintele Klaus Iohannis a revenit acasă, dar nu pentru mult timp. Nici bine nu va termina recepția de la Cotroceni, că va și pleca în Dubai câteva zile, la COP – summitul anual al Națiunilor Unite pe tema crizei climatice.
Iohannis e așteptat și să susțină un discurs în cadrul summitului, dar abia pe 4 decembrie.