Iohannis laudă coaliția pentru legile privind pensiile speciale și cumulul pensie-salariu: „E foarte bine că s-a luat decizia să se abordeze ambele chestiuni” (VIDEO)
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, că e foarte bine că actuala coaliție a abordat problema pensiilor speciale și pe cea a cumulului pensie – salariu, după ani întregi în care nu s-a făcut nimic în ambele spețe. Șeful statului a spus că acum așteaptă legile la promulgare.
Amintim că Parlamentul a votat săptămâna aceasta un proiect privind pensiile speciale și unul care vizează cumulul pensie – salariu la stat. Ambele sunt contestate de Opoziție ca fiind doar praf în ochi. Curtea Supremă a anunțat deja că atacă la CCR proiectul privind pensiile speciale.
Iohannis, despre legile privind pensiile speciale și cumulul pensie – salariu
„În esenţă, părerea mea e bună. Sunt două teme care de ani se află pe agenda publică şi e foarte bine că, la nivel de coaliţie, s-a luat decizia să se abordeze ambele chestiuni.
S-au făcut două legi, s-au votat în Parlament şi le aştept la promulgare. Mai mult nu cred că vă aşteptaţi să spun acum, atât timp cât Parlamentul a votat, există cele două proiecte.
Aşteptăm să îşi continue parcursul şi le aştept pe masa mea”, a afirmat Klaus Iohannis.
Declarațiile au fost făcute după dejunul de lucru al membrilor Consiliului European cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.