Preşedintele Klaus Iohannis a comentat în mod ironic, în conferinţa de presă de la finalul întâlnirii cu Donald Trump de la Casa Albă, nemulţumirile exprimate de premierul Viorica Dăncilă pentru faptul că nu a fost consultată privind mandatul cu care şeful statului a mers în vizită oficială în Statele Unite.
”Simpatică doamna premier, trebuie să mai studieze un pic arhitectura statului.”, a răspuns, zâmbind, Klaus Iohannis, când a fost întrebat de afirmaţiile Vioricăi Dăncilă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Reamintim că premierul Viorica Dăncilă a declarat că președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să discute în prealabil cu Guvernul și cu Parlamentul problemele pe care le va aborda în timpul vizitei oficiale din SUA.
„Întotdeauna am fost adeptul consensului și trebuie să fie o cooperare între președinte-Guvern-Parlament. Cred că această discuție dl. președinte trebuia să o aibă și cu Guvernul, dar și cu Parlamentul. Este foarte important că președintele face această vizită, dar mult mai importante sunt rezultatele, ce obținem din această vizită”, a declarat Viorica Dăncilă, duminică seară.
Viorica Dăncilă a mai spus că ar fi trebuit discutate mai multe subiecte de interes, precum apărare sau energie, și că ar fi trebuit să fie semnate anumite acorduri în domeniile de interes.
„Eu sper ca dl. președinte să nu vină cu anumite lucruri pe care Guvernul să le implementeze și care efectiv nu au făcut obiectul unor discuții. Cred că era important punctual să discutăm despre aspectele economice, fie că vorbim de MApN, relațiile economice, energie, cred că toate aceste lucruri trebuiau discutate, iar în urma discuțiilor trebuiau semnate acorduri pentru lucruri de interes între România și SUA”, a mai spus premierul.