Iohannis, întâlnire la Cotroceni cu Juncker și oficialii europeni. Ce subiecte vor fi abordate
Președintele Klaus Iohannis îi va primi vineri, la Palatul Cotroceni, pe membrii Comisiei Europene (Colegiul Comisarilor). Cu acest prilej, șeful statului va avea o întrevedere cu Jean-Claude Juncker, președintele executivului comunitar.
Vizita are loc în contextul în care, de la 1 ianuarie, România a preluat pentru șase luni președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. De altfel, acesta va fi principalul subiect de discuție, cu accent pe principalele dosare europene pe care România le va gestiona în această perioadă, transmite Administrația Prezidențială.
Președintele României va sublinia că exercitarea pentru prima dată de către țara noastră a Președinției rotative a Consiliului UE va reprezenta o bună oportunitate pentru a reafirma angajamentul în favoarea consolidării proiectului european.Totodată, Iohannis va evidenția faptul că România dorește să exercite un mandat de succes, orientat spre rezultate concrete, care să contribuie la avansarea agendei europene, ținând cont, însă, de contextul complex în care își va derula activitatea în următoarele șase luni.