Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va începe demersurile pentru organizarea unui referendum de consultare a românilor, cu privire la proiectele de Ordonanță de Urgență ce vizează grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor Penale.
Iohannis a făcut o comparație între clasa politică românească de la mijloculsecolului al XIX-lea, cea care a realizat Mica Unire, și politicienii actuali, cărora nu le pasă de români și de votul lor, ci doar încearcă să se scape pe ei înșiși de pușcărie.
”Astăzi, în seara zilei de 23 ianuarie, ne-am adunat aici, în Palatul Cotroceni, pentru a comemora unul dintre evenimentele de suflet ale românilor: Mica Unire. Această unire s-a petrecut în două etape: în 5 ianuarie 1859, la Iași, și în 24 ianuarie 1859, la București. Ce moment de glorie pentru România! A fost după un război care a redefinit sferele de influență: Rusia fusese trimisă mai înspre est și marile puteri au avut de rezolvat probleme regionale complicate. Evident că unii au fost pentru ca România să-și exprime voința, destul de evidentă de unire, alții s-au opus. Ce moment frumos, căci atunci românii și-au impus voința de unire a principatelor.
Ce clasă politică am avut noi atunci, când a început să ia ființă națiunea română, și ce clasă politică avem azi, când cei care au fost aleși să conducă țara se ocupă, paradoxal, de alte lucruri. Ei s-au procupat atunci de națiune, de unirea principatelor. Acum, ei se ocupă de grațierea propriilor dosare”, a declarat Klaus Iohannis.
Acesta a vorbit inclusiv despre Codul Penal adoptat de Alexandru Ioan Cuza în 1864, care incrimina corupția. Acum, însă, politicienii de la guvernare luptă astfel încât Codul Penal să prevadă pedepse mai blânde tocmai pentru aceste fapte.
”În 1964 a fost adoptat Codul Penal al lui Alexandru Ioan Cuza. A fost unul după model francez, considerat atunci cel mai bun. Avea o abordare modernă. Era primul care incrimina corupția, care făcea referire la abuzul în serviciu și la conflictul de interese. Ce gen de politicieni am avut atunci, după Mica Unire, oameni care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, și ce politicieni avem azi: o coaliție aleasă să conducă România spre dezvoltare se ocupă de modificarea Codului Penal, se ocupă, paradoxal, de ameliorarea Codului într-un sens cel puțin discutabil”, a continuat Klaus Iohannis.
Președintele a explicat și care au fost motivele pentru care atât de mulți românii au ales să protesteze duminică seară: ”Mai ales ieri au avut loc proteste. Oameni indignați au ieșit în stradă să protesteze contra acestor încercări de a modifica prin Ordonanță de Urgență legislația penală. Am auzit fel și fel de aberații. Activiști agitați și agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că e o nouă mineriadă. Auzi aberație… Că e o lovitură de stat… Cetățenii să dea lovitură de stat? Nu! Politicienii dau lovitura de grație statului de drept din România!
Oamenii de bună credință au votat politicienii PSD și ALDE, dar când aceștia au ajuns efectiv la putere s-au apucat de cu totul altceva: să umble la legislația penală pentru a-și curăța dosarele lor, ale colegilor de partid, ale celor care i-au susținut în campanie, probabil. Asta i-a adus pe oameni în stradă! Una a fost promisă, alta a fost începută. De aici indignarea românilor. Nu vrea nimeni să dea lovitură de stat, nici nu vrea răsturnarea regimului. Iar Guvernul, ce contează Guvernul? Doar nu și-a imaginat că a ieșit cineva în stradă pentru acest Guvern, ci ca să-și spună indignarea, iar Guvernul ar face bine să ia seamă!”.
Iohannis anunță că începe demersurile pentru un referendum pe tema grațierii și amnistiei
#DIRECT_ONE_g1zgss#
Iohannis a mai susținut că dacă această temă, cea a grațierii și amnistiei, a fost pusă pe tapet de coaliția PSD-ALDE, atunci consideră potrivit ca el să organizeze un referendum pentru a afla cu adevărat ce cred românii: ”voi supune această temă dezbaterii publice, votului popular.Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, să spună dacă sunt de acord sau nu cu aceste demersuri, fiindcă, atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD. Dacă guvernanții au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă!
Aparent vorbim de chestiuni legate de Justiție, în realitate, dragi români, vorbim despre ce fel de națiune vrem să fim: vrem să fim una puternică sau una care nu vrea să ridice vocea? Una între celelalte națiuni, așa cum sunt cele europene,sau vrem să fim o națiune care nu indrăznește să ridice vocea în forul națiunilor europene? Trebuie să ne hotărâm ce fel de națiune suntem, ce fel vrem să fim.
Eu imi doresc o națiune puternică de oameni mândri și liberi. Îmi doresc o națiune condusă de politicieni integri, competenți. Altceva pentru mine e prea puțin, iar pentru a obține acest lucru niciun preț nu e prea mare. La mulți ani!”.