Iohannis: Eu voi obține 35% în primul tur de scrutin, iar Ponta 36%, dar voi câștiga în turul II

Iohannis: Eu voi obține 35% în primul tur de scrutin, iar Ponta 36%, dar voi câștiga în turul II
Foto: evz.ro

Președintele PNL, Klaus Iohannis, estimează că în primul tur al prezidențialelor va obține 35% din voturile exprimate, în timp ce premierul Victor Ponta ar urma să aibă 36%.

El mai spune că pentru turul turul II de scrutin se va mobiliza toată lumea și va câștiga alegerile, cu o prezență mai mare decât în primul tur, relatează Mediafax.

”Sunt candidatul ACL, rămân candidatul ACL și am de gând să câștig Președinția”, a mai spus Iohannis, răspunzând unor întrebări.

De asemenea, el a fost întrebat care este relația sa cu liderii PDL și colaborarea dintre cele două partide ale ACL.

”Ne înțelegem mult mai bine decât am crezut că ne vom înțelege. În multe județe s-a produs o apropriere și o colaborare instantanee, până când nici nu am finalizat la vârful partidului înțelegerile”, a comentat el relația dintre PNL și PDL.

Iohannis și-a exprimat convingerea că toate organizațiile PDL vor fi de partea lui la alegerile prezidențiale.

El a fost întrebat dacă are o relație mai bună cu Vasile Blaga decât cu Crin Antonescu.

”Categoric da. Eu cred că toată lumea se va mobiliza în turul II”, a completat Iohannis, indicându-l inclusiv pe Crin Antonescu.

Liderul PNL a menționat că se așteaptă ca în turul II al prezidențialelor să fie o prezență mai mare decât în primul tur de scrutin.

În privința lui Traian Băsescu, a menționat că acesta nu ar fi fost sincer în momentul în care a spus despre el că ar fi un om ascuns.

”Mă cunoaște suficient de bine încât să nu vină cu texte de acest tip”, a mai afirmat Iohannis.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`