Iohannis, după Consiliul European: România își dorește să adopte moneda unică europeană

Iohannis, după Consiliul European: România își dorește să adopte moneda unică europeană

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că la reuniunea informală a Consiliului European a subliniat faptul că România își dorește să adopte moneda europeană.
El a precizat că ultima temă abordată la Consiliul European a fost consolidarea Uniunii Economice și Monetare, arătând că în dezbateri s-a făcut referire la măsurile agreate la nivelul Uniunii privind stimularea investițiilor, politica monetară și dimensiunea bugetară, informează Agerpres.

„În acest context a fost subliniată importanța continuării reformelor structurale în toate statele membre. Am subliniat faptul că România își dorește să adopte moneda unică europeană. Din această perspectivă vom urmări cu toată atenția actualul proces de consolidare a Uniuni Economice și Monetare”, a spus Iohannis.

Șeful statului a menționat că în cadrul Consiliului a existat o dezbatere asupra situației Greciei. Totodată, el a arătat că președintele Eurogrupului a informat asupra principalelor aspecte abordate în reuniunea de miercuri.

„Ne bucură faptul că s-a ajuns la un acord astăzi între primul ministru grec și președintele Eurogrup pentru a începe consultări tehnice înaintea convocării reuniunii Eurogrup de lunea viitoare”, a adăugat Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)