Șeful de campanie al lui Klaus Iohannis, Dan Motreanu, face noi precizări cu privire la dezbaterea prezidențială de dinainte de turul doi al alegerilor. Într-o postare pe Facebook, acesta anunță că președintele Klaus Iohannis nu va participa la o dezbatere cu contrancandidata sa, Viorica Dăncilă, ci va continua să aibă întâlniri cu cetățenii.
Decizia de a nu accepta întâlnirea cu șefa PSD vine în contextul în care până acum au fost numeroase situații în care ”PSD ar fi trebuit să permită dezbateri politice și le-a refuzat”, notează Motreanu, care califică solicitarea lui Dăncilă privind dezbaterea drept ”un tertip ieftin de campanie”.
Șeful de campanie al lui Klaus Iohannis precizează și că situația ar fi fost cu totul alta dacă în turul al doilea al scrutinului prezidențial, actualul șef al statului ar fi avut un alt adversar.
”Campania președintelui Klaus Iohannis va continua în același mod ca și pentru primul tur de scrutin. Esența unei campanii este tocmai aceea de a te întâlni în mod direct cu cetățenii, de a interacționa cu cei cărora le ceri votul și încrederea pentru a-i putea reprezenta.
Klaus Iohannis a luptat să scape România de PSD și de guvernul Dăncilă. Au fost multe momente în care Viorica Dancilă a refuzat dialogul instituțional cu președintele, deși acesta era foarte necesar în funcționarea statului. A fost cazul desemnării comisarului european, al deblocării situației guvernamentale și rezolvării unor probleme reale și grave pentru această țară. Au fost nenumărate cazuri în care PSD ar fi trebuit să permită dezbateri politice și le-a refuzat.
Abia acum, PSD cere dezbatere, ca și cum nu ar fi cunoscute toate pozițiile politice exprimate de fiecare candidat în parte și în ce mod a servit interesul public. Este un tertip ieftin de campanie și ne dăm seama cu toții că nimic nou nu s-ar putea decanta dintr-o astfel de discuție. Alta ar fi fost, însă, situația dacă aveam un tur doi fără PSD. Acest partid nu are cultura dialogului și a făcut atât de mult rău României și democrației.
Preferăm ca în timpul rămas până în 24 noiembrie președintele Iohannis să poată întâlni în mod direct cât mai mulți cetățeni, pentru că ei sunt cei care votează. România normală este și România în care ai ocazia să te întâlnești față în față cu cel pe care urmează să-l votezi. Din acest motiv vom avea în țară, în aproape toate zilele rămase din campania electorală pentru turul doi, întâlniri cu cetățenii și președintele Klaus Iohannis.
Vă așteptăm cu drag!”, a scris Dan Motreanu pe Facebook.