Președintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în ședință pentru miercuri, de la ora 16.
Pe ordinea de zi a aceste ședințe se află teme importante precum bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale în urma rectificării bugetare pe care o pregătește Guvernul.
De asemenea, va trebuie avizată și numirea unui nou șef al Statului Major al Apărării după ce generalul Nicolae Ciucă a trecut în rezervă și a devenit ministru al Apărării Naționale în noul guvern condus de Ludovic Orban.
„Miercuri, 27 noiembrie a.c., începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
– Obiectivele României la Reuniunea aniversară a șefilor de stat și de guvern din NATO (Londra, 03-04 decembrie 2019);
– Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2020;
– Propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, pe anul 2019;
– Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2020;
– Avizarea numirii în funcția de Șef al Statului Major al Apărării.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Aceasta va fi prima ședință de CSAT de la instalarea noului Guvern condus de premierul Ludovic Orban.