Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat marți, că există șanse mari ca el să fie următorul candidat la alegerile pentru Primăria Sibiu, precizând totodată că tot el, în funcția de ministru de Interne pe care ar urma să o dețină, va stabili când vor fi organizate alegerile.
„Eu am spus ce-am spus, nu ca să impresionez pe cineva sau ca să-mi dea PSD replici. Eu nu-mi doresc să plec de aici, dar, dacă situaţia acum a evoluat aşa şi am făcut pasul cu PNL, mi-l asum, dar asta nu înseamnă că plec bucuros, săltăreţ sau oricum altcumva”, a răspuns Iohannis, precizând că, dacă va pleca de la Primăria Sibiului, interimarul va fi asigurat de viceprimarul din partea FDGR Astrid Fodor.
Iohannis a spus că a văzut localităţi în care interimatul a durat şi doi ani şi că mai repede de şase luni nu au fost organizate nicăieri alegeri pentru un nou primar.
Întrebat dacă este posibil ca el să fie următorul candidat pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, Iohannis a răspuns: „Există o şansă destul de mare să fiu următorul candidat la funcţia de primar al municipiului Sibiu, există şanse rezonabile să fiu eu acela”.
Iohannis a precizat că data la care se organizează alegerile este stabilită de către ministrul de Interne, funcţie pe care o va deţine dacă pleacă de la Primăria Sibiu.