Președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs joi, la ceremonia organizată cu prilejul „Zilei Eroilor” în Parcul Carol I, București, la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut”.
„Vom fi mereu recunscători eroilor noștri militari, pompieri, medici și asistenți medicali, cunoscuți și anonimi, care s-au sacrificat pentru a salva alte vieți sau pentru a oferi siguanță semenilor lor” a afirmat șeful statului.
„Celebrăm azi, odată cu Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor noștri care, în decursul veacurilor, s-au jertfit pentru apărarea și reîntregirea țării, pentru ca națiunea noastră să se dezvolte în libertate și democrație.
E o zi cu dublă semnificație, și asta nu întâmplător, căci istoria și credința au fost mereu repere și surse de putere și de inspirație pentru realizarea idealurilor noastre naționale. Punte peste veacuri, Ziua Eroilor e un emoționant prilej de a ne cinsti cu recunoștință memoria îintașilor noștri.
Azi, când la granițele noastre vedem lupta dramatică a unui popor pentru suveranitatea și libertatea sa, prețuim și înțelegem cu atât mai mult importanța sacrificiului eroilor noștri.
Toți cei căzuți pe câmpurile de luptă și-au dat viața ca noi să trăim azi într-un stat membru al familiei europene și euroatlantice în care domnia legii e garantată, iar drepurile și libertățile fundamentale ale cetățenilor ei sunt respectate.
Aducem un omagiu și militarilor noștri care în ultimele decenii au plătit prețul de sânge în teatrele de operații unde armata a îndeplinit misiuni ca parte a angajamentelor asumate de țara noastră, alături de aliați și parteneri, pentru a face lumea mai sigură”, a declarat Iohannis.
Generație după generație, noi, românii, reînnoim angajamentul nostru față de valorile fundamentale care au făcut posibilă dezvoltarea statului modern – dragostea de țară, curajul, abnegația, atașamentul față de libertate și dreptate, democrație și statul de drept.
Acum e rândul nostru să contribuim la progresul României Moderne. Trebuie să înțelegem provocările cu care ne confruntăm și să luăm toate măsurile necesare ca toți cetățenii noștri să fie în siguranță și să nu aibă de suferit în această perioadă marcată de volatilitate.
România e un aliat puternic și respectat în cadrul NATO, un stat ferm angajat în UE și un partener strategic important al SUA. Azi, mai mult ca oricând, beneficiem de garanții de scuritate care ne conferă încredere în viitor”, a mai spus președintele.
„Armata României e modernă și profesionistă. Se află în plin proces de înzestrare și consolidare a structurii de forțe. Circa 4.000 de militari aliați se instruiesc pe teritoriul țării noastre, împreună cu Forțele Armate Române în cadrul procesului de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre.
Războiul declanșat de Rusia împtriva Ucrainei ne arată tuturor că trebuie să protejăm permanent valorile democratice și pacea durabilă. Împreună cu aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană suntem uniți, hotărâți și solidari în fața agresiunii militare a Rusiei, care riscă să pericliteze climatul de securitate pe continentul nostru.”, a mai spus Klaus Iohannis.
„Eroii noștri, conștienți de pericolele la care se expun, au pus mai presus de orice patriotismul, datoria față de țară și au ales să lupte până la capăt pentru binele comun, pentru libertate și pentru dreptate.
Devotamentul, curajul, perseverența și spiritul lor de sacrificiu trebuie să ne inspire în tot ceea ce facem și să ne ghideze pașii spre îndeplinirea unor obiective naționale, care întotdeauna depășesc cu mult limitele preocupărilor individuale.
Este esențial să ducem mai departe spiritul și valorile noastre fundamentale naționale și să oferim tinerelor generații repere morale și îndrumare, să le dezvoltăm cunoașterea și abilitățile, să le cultivăm spiritul civic și dăruirea.
Avem aceeași responsabilitate față de memoria eroilor noștri, dar și față de generațiile care vor veni, cea de a consolida România europeană, modernă, puternică și sigură!
Glorie eternă eroilor noștri!
Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți martirii neamului!”, a mai declarat președintele României.