Iohannis: Am discutat cu Jean-Claude Junker despre europenizarea completă a României. M-am bucurat să avem puncte de vedere aproape identice (VIDEO)

Iohannis: Am discutat cu Jean-Claude Junker despre europenizarea completă a României. M-am bucurat să avem puncte de vedere aproape identice (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, că cei doi au avut puncte de vedere aproape identice în ceea ce privește parcursul european al României pentru perioada următoare.

„Sunt foarte bucuros să vă spun că am găsit nu doar înțelegere, ci un punct de vedere aproape identic cu al meu, la președintele Junker, în mai multe teme importante pentru România. Am subliniat dorința noastră de a finaliza procesul de integrare totală în Uniunea Europeană, nu doar membru cu toate drepturile, ci membru acceptat și respectat ca și membru în nucleul UE”, a declarat Iohannis.

„Am discutat despre unul dintre cele mai importante obiective din mandatul meu, europenizarea completă a României. Am avut același punct de vedere asupra Schenghen și MCV”, a mai spus președintele.

Iohannis a adăugat că a mai punctat cu șeful Comisiei Europene problema fondurilor europene.

„Am avut ocazia să discut despre fondurile europene și am solicitat sprijinul pentru a ajuta România să crească gradul de absorbție”, a mai spus șeful statului.

La rândul său, Junker a declarat că se simte foarte apropiat de România.

„Sper că președintele va apropia România de Europa. Mă simt foarte apropiat de această țară”, a spus Junker.

Iohannis, despre vizita la Bruxelles

Iohannis, despre întâlnirea cu Jean-Claude Junker

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:48 - Bărbat arestat după ce a intrat cu mașina în pietoni la Londra
20:22 - Furtuna din București a distrus zeci de mașini și a provocat și alte pagube. Peste 100 de intervenții ale pompierilor în timpul Codului galben
19:53 - Papa Francisc a cerut discuții de pace între Ucraina și Rusia, în mesajul de Crăciun: „Fie ca sunetul armelor să fie redus la tăcere!”
19:25 - Moscova acuză NATO că transformă R. Moldova în centru logistic pentru Ucraina și își aduce infrastructura militară mai aproape de Rusia
18:55 - „Ce putem oferi în casele noastre și în activitățile noastre Pruncului Iisus?”. Predica Patriarhului Daniel de Crăciun
18:25 - Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)
17:55 - Haos la minutul de reculegere ținut la un meci din Germania după atacul de la Magdeburg. Un slogan de extremă dreapta a fost sancționat cu mii de huiduieli: „Afară cu naziștii!” (VIDEO)
17:28 - Cele mai tari filme din 2024 și producția momentului. Irina Margareta Nistor: Avem un film extraordinar care cred că este cel mai important de văzut în perioada asta (VIDEO)
17:01 - Zelenski acuză un atac „inuman” al Rusiei pe 25 decembrie: „Pene de curent în mai multe regiuni. Răul rusesc nu va distruge Ucraina și nu va strica Crăciunul”
16:37 - Bărbat arestat după ce a condus beat o mașină furată. Gonea cu 167 km/h prin Brașov și nici măcar n-are permis auto