Iohannis a atacat la CCR legea care stabileşte că aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu-şi pierd mandatul (VIDEO)

Iohannis a atacat la CCR legea care stabileşte că aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu-şi pierd mandatul (VIDEO)
Foto: zdbc.ro

Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură legea statutului aleşilor locali, care prevede că cei care au fost condamnaţi cu suspendare pentru fapte de corupţie nu îşi pierd mandatul, informează B1 TV.

Președintele a decis să atace actul normativ la CCR argumentând că acesta contravine Constituției, jurisprudenței Curții și principiilor statului de drept.

"Noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept", se arată în sesizare.

Iohannis mai consideră că legea în această formă este de natură să afecteze lupta împotriva corupției şi angajamentele internaţionale asumate de România.

"Diminuarea prin lege a standardelor de integritate şi de luptă împotriva corupţiei, în sensul că încetarea mandatului de ales local intervine doar în cazul condamnării definitive pentru infracţiunile de dare şi luare de mită, iar nu şi în cazul altor fapte de corupţie prevăzute în Codul penal şi în alte legi speciale, este de natură să afecteze un element constitutiv al statului de drept, precum şi angajamentele internaţionale asumate de România. Se încalcă, în consecinţă art. 11 coroborat cu art. 1 alin. (3) din Constituţie", se mai arată în sesizare.

Iohannis a atacat la CCR legea care stabileşte că aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu-şi pierd mandatul

#DIRECT_ONE_jep391#

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie