Ioana Petrescu despre Cotroceni: Era o întâlnire politică și am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS

Ioana Petrescu despre Cotroceni: Era o întâlnire politică și am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS

Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a vorbit despre întâlnirea avută la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, explicând că nu s-a prezentat cu cifre vizând reducerea CAS deoarece știa că va fi o ”dispută politică”.

Mai mult, Petrescu a spus că a înțeles că reducerea cu 5% a CAS urma să fie un pretext pentru această dispută între cei doi lideri și nu a vrut ca proiectul său să fie distrus în urma acestei întâlniri.

„Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuţie politică şi CAS era la mijloc (…) Băsescu vine dintr-un partid de dreapta, unde măsura este susţinută (…) Am impresia că dânsul susţine această măsură, deci nu era ideea acolo să mergem şi să susţinem măsura cu cifre (…) Este clar că e vorba de un război politic, am refuzat să mă implic în acest război în care se folosea CAS. Am încercat să ţin departe CAS de acest război (…) Mă gândeam: clar e o dispută politică şi o să-mi distrugă proiectul. Vroiam să-l iau şi să plec”, a declarat ministrul de Finanțe pentru Antena 3.

Ioana Petrescu a explicat că nu s-a simțit intimidată de conversația cu președintele Băsescu, precizând că a amuzat-o chiar atenția acordată de presă întâlnirii de la Cotroceni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`